lumina înghite copiii pădurii
cerul se lasă pe munți, în genunchi
Natașa-i așteaptă pe Vlad și pe Iuri
cu armele strânse la piept, în mănunchi
și clopote sună cum sună zăpada
pe masa bătrânei lângă o lampă
și-n sobă e iarnă
și luna își urcă oase pe rampă
noapte și aburi pe geamuri pustii
cerul se lasă pe groapa adâncă
Natașa adoarme cu burta pe stâncă
iar armele strânse, cărămizii,
adulmecă sângele care se scurge
din Vlad și din Iuri.
Oh, bieții copii!
17 Iulie 2021, București
Lorena Craia 